The real Shooting

Se pare că lumea a început să mă ia in serios, aşa ca s-a trecut la treabă, cu un fotograf profesionist care a cerut un brief, un stylist, un make-up artist şi recuzită. Am început să dau telefoane şi am reuşit să încropim un brief care a fost politicos catalogat de fotograf drept un bun început. Am sunat o prietenă stylist care, din fericire pentru ea, tocmai a devenit mămică şi mi-a dat nişte sfaturi şi m-a ajutat prin telefon să-mi aleg ceva haine din dulap. I-am spus că nu ma duc în costum la shooting, deci poate doar să-mi recomande ce blugi să-mi pun. Bucuria cea mai mare a fost când mi-a spus că e ok să mă duc în converşi.
Pentru că nu am prieteni make-up artişti, am luat de la nevastă-mea ceva fond de ten, mi-a mai dat o colegă de la birou un anticearcăn si am fugit în Herăstrău să mă întâlnesc cu fotograful. Un om cu mult bun simţ şi răbdare. A început să-mi explice că cea mai importată este starea în care sunt când face poza, mi-a spus să uit de obiectiv, de el şi să încerc să mă liniştesc, să mă gândesc că sunt “un săpun, care trebuie să convingă publicul”. Eu, blank!
Trecem la fardare pe o bancă, sunt certat că nu am adus nici “bază pentru machiaj” nici “iluminator”!?!? Nu mă întrebaţi, că nu ştiu la ce se refereau, iar dacă dau cu presupusul, aleg între o placă şi un bec.
Începem shooting-ul şi bineînţeles că nu zâmbesc cum trebuie, aşa că echipa a început să facă băşcălie. Şi uite cum încep să mă dau în spectacol.
Treaba a început să se împută când a trebuit să cobor de pe bicicletă şi să pozez cu ea în spate, iar pentru că nu era suficient, mi-a spus să tropăi!!!!! Bineînţeles ca în acelaşi timp trebuia să şi zâmbesc.
Ironia este că ei erau chiar încântaţi şi spuneau că pozele sunt ok.
Bineînţeles că toată lumea vrea să se distreze pe seama mea, aşa că apare şi fiica-mea cu soţia. Spre bucuria mea, Maria vine la mine, facem câteva poze împreună, dar când a descoperit că e pozată, a uitat de mine şi s-a umflat toată la cameră. Caracteristic unui copil de 2 ani, interesul îi dispare după 5 minute şi vrea la mami, aşa că revenim la cărat bicicleta.
După câteva „locaţii” în Herăstrău, ieşim pe Aviatorilor, unde, având în vedere că era ora 18.00, maşinile erau bară la bară şi pe alee şi pe carosabil. Eu iar pe bicicletă, iar cu bicicleta în spate, dar de data asta cu spectatori. Concetăţenii prinşi în trafic, stupefiaţi să-l vada pe unul care fuge printre maşini cu o bicicletă în spate. Nu uitaţi că trebuia să zâmbesc, deci comentarii de genul “Bă, închide gura, bă!” erau foarte pertinente.
După 3 ore, fotograful îmi spune că am obosit, că sunt cam nervos şi că ne oprim. Răsuflu uşurat pentru moment, dar el continuă „avem vreo 3 sau 4 poze bune”. Înţepenesc! După 3 ore de flic flac-uri pe bicicletă, pe role doar 3-4 poze. Înghit în sec, salut politicos şi plec.
Iar pentru a completa corespunzător, am să pun poze de la “making off” în galeria foto. Enjoy! Cele 3 sau 4 poze bune sper să apară în presă, că doar nu sunt multe şi sunt muncite.

Articole asemanatoare:

1. Shooting

3 Comments

Please write a comment...