Toţi au câştigat şi toţi au pierdut

Dacă-i auzi pe mai marii partidelor politice, toţi se laudă că au câştigat alegerile locale. Mai mult, toţi sunt îndreptăţiţi să ia puterea în propriile mâini şi să o gestioneze aşa cum le-a arătat „poporul”, acest far călăuzitor prin negura politicii româneşti. Realitatea este însă că, aşa cum se întâmplă mereu, cetăţeanul a mai pierdut o dată. Până când s-o sătura şi iar o luăm de la început cu revoluţia.
Cât priveşte Bucureştiul, aşa cum prognozam săptămâna trecută, a câştigat Doctorul. De ce? Pentru că a făcut ceea ce trebuie să facă un primar: să-i reprezinte pe alegătorii săi, să fie unul dintre ei. Că o fi rău, că o fi bine, vom vedea. În ceea ce mă priveşte două lucruri din programul său dacă ar îndeplini, şi tot aş fi fericit: să facă în loc de Esplanada cu iz de maghiari un mare parc şi să păstreze intacte parcurile capitalei în faţa celor ar cărui singur film văzut este „Asfalt tango”.
Pesediştii însă au pierdut. Începând cu Geoană surâzătorul, care a dat afară din partid omul care a fost în stare să învingă sistemul, şi terminând cu Mitrea şi Vanghelie, amândoi escroci sentimentali cu speranţele bucureştenilor. Le doresc multă baftă în a pupa poala lui Oprescu, asta după ce or să scape din mâinile lui Năstase.

Celor de la PDL le urez mult noroc la borduriadă prin Cluj, căci numai acolo conaşu’ Boc mai poate comanda pe moşia sa. Iar buldogului îi trebuie o pauză după atâta lătrat la lună. În ceea ce-l priveşte pe Băsescu, acesta iese bine, aşa cum o făcea Văcăroiu pe vremuri, şi când e bine şi când e rău. E nevoie tot mai mare de el şi, aşa cum a învăţat să spună, „slavă Domnului”, românul bea şi la bine şi la rău. Multă sănătate întâiului consumator al ţării.
Iar liberalii, trişti ca un cortegiu funerar ce se plimbă agale pe o Calea Victoriei blocată de râma de maşini, îl felicită pe Oprescu, după ce l-au pizmuit. Ba că e fesenist, ba că ei nu pot susţine un astfel de om şi aşa mai departe.
Aşa că liberali, democrat-liberali şi social-democraţi, aţi pierdut cu toţii în faţa unui om singur. Poate că oraşul ăsta mai are o şansă. Om trăi şi om vedea…

Nu exista articole asemanatoare.

8 Comments


  • un bun articol pt Blogoree :-)


  • Radioul mi-a sugerat o subtilitate: Bob Dylan – Shelter From The Storm…


  • Formula care mi-a plăcut rămâne, totuşi, cea cu “Băse a pierdut câştigând”:))!

    P.S. Scapă de snap shots!


  • @alexandru @INconstantIN: Viata e subtila si toti pierdem un pic la fiecare victorie.

    PS. scuze daca a sunat ca “din putul gandirii”


  • ma scuzati, am avut dreptate? stiti, eu sunt cu feedback-ul…


  • @marie jeanne: daca ai avut dreptate aflam de la blogoree, dar eu ti-am urmat sfatul.
    Merci, dar daca vrei statuie, sa stii ca nu mai avem decat bust.


  • A fost chiar din putul puturilor, dar a fost buna:D!


  • atunci iti multumesc, cu partea de sus am gandit-o :)

  • Please write a comment...