Cresterea economica = invidia + lacomia consumatorului

Se spune ca nu exista nimic sacru in ceva ce are un pret si acesta este principalul motiv pentru care cresterea economica este de fapt un fel de razboi intre om si natura.

Ceea ce nu intelege cresterea economica e ca este imposibil sa ai crestere infinita  intr-un mediu finit.

Din nefericire suntem in Neanderthalul societatii economice pentru ca ne este mult mai usor sa ne raportam la cantitate in defavoarea calitatii. La noi functioneaza rar principiul ” Sunt prea sarac ca sa-mi cumpar lucruri ieftine.” si suntem mult mai usor influentati de cantitatea bunurilor achizitionate decat de calitatea lor.

Consumul de bunuri regenerabile sau nu,  produse sau servicii, nu este promovat de impactul pe care il au ele asupra mediului inconjurator, ci de rata de profit pe care o genereaza ele. O societate responsabila (gen EU) ar trebui sa reglementeze marja de profit pe care o pot obtine companiile de pe urma produselor neregenerabile si sa stimuleze profitabilitatea bunuriilor si serviciilor care nu au impact negativ asupra mediului.

Consumam bunuri produse din resurse neregenerabile cu o asemenea nonsalanta (justificata de faptul ca “nu o sa se termine benzina cat sunt eu in viata”) incat nu facem nici un efort sa incercam sa substituim acea nevoie sau s-o inlocuim cu una mai putin poluanta.  Sunt curios daca ne-am mentine atitudinea in cazul in care ar veni un strain si ne-ar cumpara la un pret foarte atractiv toata arta si tot tezaurul national.

O alta forma de crestere economica e data de cresterea preturilor, de cele mai multe ori nejustificata din punct de vedere economic, dar justificata de nevoia de a cheltui mai mult. Aceast tip de crestere economica afecteaza cel mai mult consumatorul final pentru ca va trebui sa munceasca mai mult pentru a-si permite acelasi standard de viata. Iar munca devine si mai mult o obligatie decat o placere.

Rolul muncii ar trebui sa fie in primul rand de oportunitate pentru ca fiecare om sa-si foloseasca si sa-si dezvolte capabilitatiile, sa-i permita in acelasi timp sa-si depaseasca ego-ul si sa interactioneze cu oamenii alaturi de care lucreaza si sa-l ajute sa-si satisfaca nevoile, prin remuneratia pe care o primeste pentru munca sa. Munca trebuie sa ajute la dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor omului, nu sa-l transforme intr-o masinarie care lucreaza 9-5.

In unele filozofii, incadrarea femeii in munca e considerata o greseala economica si sociala. Astfel se muta atentia de la factorul real al problemei.

Femeia (responsabila) are deja 1 job  foarte important intr-o societate, ingrijirea casei si copiilor. Sa iei o mama de langa copii ei si s-o trimiti in fabrica in timp ce copii descopera drogurile usoare la coltul blocului, e un semn de sinucidere la nivel macroeconomic. Femeiile cu copii prescolari ar trebui sa “munceasca” doar la cresterea copilului fiind sprijinite financiar de sot si de un sistem social sanatos. Sau pot avea un program de munca scurt, ceea ce ar avea impact pozitiv si asupra ratei somajului si asupra disponibilitatii tinerelor familii de a avea copii.

Asadar, nu intrarea femeilor pe piata muncii reprezinta o problema economica a societatii, ci lipsa de reglementari care sa le asigure atat un confort material si spiritual, precum si sa sprijine formarea unor noi generatii.

Din nefericire in  societatea actuala munca e  definitorie pentru statutul social pentru ca standardul de viata se calculeaza prin capacitatea de consum, ca si cum, cu cat iti permiti sa consumi /cumperi mai mult cu atat traiesti mai bine.  Bazandu-se pe invidia si lacomia consumatorului, economia se asteapta ca el sa munceasca mai mult pentru a consuma mai mult, fara a verifica daca merita acel consum efortul.

Esential este sa traiesti foarte bine consumand foarte putin. Dar pentru asta trebuie sa iesi din birou, din oras si sa incerci sa redescoperi lucrurile care it fac placere, activitatile care te faca sa te simti bine fara a consuma multe resurse pentru asta. Organismul uman e foarte bine reglat la consum, dovada ca, oricata hrana i-ai oferi la o masa, el isi ia doar cat are nevoie, de obicei mai putin de jumatate din cantitatea ingurgitata.

Modul distrugator in care privim si ne raportam la ecosistem e justificat doar de faptul ca traind in sisteme urbane, petrecandu-ne viata la birou sau pe drum inspre si de la birou, nu mai avem deloc senzatia ca am apartine unui ecosistem.


FacebookTwitterGoogle+LinkedIn

3 thoughts on “Cresterea economica = invidia + lacomia consumatorului

  1. De acord cu ideea generala ca societatea capitalista e cam bolnava, desi argumentele ecologiste sunt discutabile. Vreau doar sa-ti atrag atentia ca “incadrarea” in munca a femeilor nu ar trebui sa fie rezultatul unor filozofii de stat, ci o chestiune de alegere personala. Nu toate femeile se vad implinite de rolul de mama, si oricum suprapopulatia face rau planetei, nu? Daca barbatii isi doresc copii, poate ar trebui sa lucreze ei part-time in caz ca partenerele lor au joburi care le pasioneaza si nu sunt “masinarii de la 9 la 5” :)

  2. @vecinadeblog: Normal ca trebuie sa fie o alegere personala, dar trebuie sa fie o optiune pentru ea nu o obligatie. Este necesar un sistem social care sa-i permita sa aibe o activitate mai flexibila, sau cu program restrans si sustinut de un sistem social care sa-i permita aceste optiuni.

  3. Se poate insa scade considerabil nivelul de confort.

    Experienta mea este ca am renuntat acum 2 ani la masina in favoarea bicicletei.

    Inchipuie-ti ca vin la birou (unde am dush si locker) indiferent de vremea de afara, adaptand doar hainele de schimb.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*