Citeam zilele trecute un articol despre vacanta obligatorie in Japonia pentru a scadea numarul de sinucideri si mi-am amintit de o discutie despre inutilitatea vacantei cu scop de relaxare si detasare de la obligatiile zilnice.

Poti sa intrebi pe cine vrei tu cat il tine starea de zen de dupa vacanta: in cel mai fericit caz o sa-ti spuna ca maxim o saptamana, dar majoritatea sunt deja obositi sau stresati in primul weekend de dupa vacanta si isi fac griji deja pentru cat trebuie sa mai astepte pana la urmatoarea vacanta sau cati bani trebuie sa mai puna deoparte pana atunci.

Stresul, motivul principal pentru care iubim vacantele, nu este tinut intr-o galeata pe care o putem rasturna cand ajungem in vacanta, ca sa ne intoarcem acasa eliberati si voiosi.

Stresul se acumuleaza zilnic, din momentul in care deschidem ochii si pana ne culcam, chiar si cand traim momente misto – pentru creier si sexul sau chiar fericirea sunt o forma de stres (din pacate din cauza conditonarii sociale). Iar daca mai si visam noaptea, clar nu am dat nicio sansa creierului sa se linisteasca prea mult si maine o luam de la inceput.