Am inceput sa merg la teatru in liceu si tot atunci i-am realizat impactul asupra mea. Era in primii ani de dupa revolutie si incercam tot felul de forme de “antreprenoriat” iar una dintre ele s-a terminat cu un drum la politie si cu o amenda cat 3 salarii de-ale lui taica-miu. Eram negru de suparare. Intamplarea face ca exact in sambata aceea aveam bilete la Nottara la Henric al lV-lea (Luigi Pirandello) cu Adrian Pintea si devenisem fan dupa ce il vazusem in Ondine (Jean Giraudoux) la Teatrul National.

La ce draci aveam, vroiam sa renunt la bilete dar mi-am zis ca am pierdut suficienti bani pentru o zi si m-am dus sa vad piesa. In prima parte, Pintea sta pe tron si tace, iar piesa se desfasura in jurul lui. Eu in scaun numaram minutele sa scap si ma injuram in gand ca am venit la teatru.
Incepe partea a doua a piesei si “nebunul de rege” ( aka Pintea) incepe sa joace. Sincer, nu-mi amintesc decat momentul cand s-a terminat piesa iar eu eram intr-o stare euforica si imi dadeam seama ca am ales cea mai buna optiune. Teatrul e o optiune foarte buna de sport pentru creier asa cum e Via Sport pentru trup.

Teatrul ar trebui sa fie o optiune permanenta in petrecerea timpului liber, teatrul ar trebui sa fie accesibil  tinerilor ca locatie, ca program si bineinteles pecuniar. Fara coada la bilete si cu locuri suficiente. Avem 2500 de scaune la dispozitia celor care iubesc teatrul.

Ludika, vine sa ofere tinerilor  accesul la teatrul intr-un mod relaxat. Luni seara, parcul Herastrau, teatrul de vara, actori tineri, piese noi si totul la 1 leu.

Primul spectacol va fi luni 25 Iulie cu piesa  Si cu violoncelul ce facem? cu Mihail Spiridonescu. Pe 1 August piesa Vreau sa fiu actrita! cu Anca Sigartau, iar pe 8 August piesa Luni-Vineri cu Lari Giorgescu.

Mi-ar placea sa stiu care este povestea voastra in legatura cu teatrul si mi-ar placea sa ne vedem luni la Ludika.

Nu exista articole asemanatoare.

Bike walk a intrat in legalitate in 2010 cand am facut ture in fiecare weekend in vacanta de vara iar pentru ca toata lumea a fost fericita, nu au fost incidente, iar la una din editii chiar si politia a mers pe bicicleta, continuam si anul asta Bike walk. Prima editie 14 mai. Va asteptam pe toti cei care iubesc mersul pe bicicleta.

Nu exista articole asemanatoare.

Nu exista articole asemanatoare.

Ernst Friedrich Schumacher a publicat in 1973 cartea Small is Beautiful, Economic as if  People Mattered. In general evit cartile vechi despre probleme sociale, politice sau economice din motive de irelevanta, dar am fost suficient de inspirat sa am rabdare cu E. F. Schumacher si pot spune ca sunt impresionat. Am descoperit un fel de 1984 (Orwell) dar variata social- economica.

E incredibil ca o carte scrisa in 1973 sa descrie cu lux de amanunte situatia, contextul si problemele actuale prin care trece economia, societatea si in primul rand omul.

Cartea critica sistemele super-dezvoltate si super-organizate care distrug spiritul uman. Critica dorinta omului de a domina in loc de a incerca sa inteleaga si sa se adapteze la mediu si bineinteles, critica munca pentru ca a ajuns o problema de productie in loc sa fie o problema de implinire personala.

Schumacher a fost printre primii europeni care a inteles si a promovat “Plant a tree” ca solutie, optiune, atitudine si filozofie pentru a apropia omul de mediul care il inconjoara. Simplitatea plantarii unui copac de catre oricine, singur, cu prietenii sau vecinii e suficient de reprezentativa pentru a intelege complexitatea vietii.

Schumaher desfiinteaza mitul ca pacea poate fi obtinuta prin prosperitate universala si ca am uitat “cat este suficient?“. Consumerismul nu este o solutie pentru ca, asa cum deja stim, chiar daca ne-am permite toti sa consumam ce vrem, pamantul nu ne poate oferi aceste resurse. Cantitatea e mai usor de inteles decat calitatea, putini inteleg ca “sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri ieftine”*.

Urbanismul a rupt relatia omului cu natura si ne-a facut sa uitam ce inseamna un ecosistem. Am uitat ca are o capacitate de regenerare inferioara capacitatii noastre de consum. Nu apreciem faptul ca unele resurse sunt limitate, dar ne-am infuria daca China ne-ar cumpara toate tablourile din muzee chiar si la un pret bun, pentru ca doar asa stim sa apreciem unele “resurse limitate”.

Un sistem industrial care foloseste 80% din resurse sa satisfaca 20% din populatie nu e deloc eficient si cu siguranta nu are rezultate nici in termeni de : cultura, pace, armonie, fericire si bunastare.
Omul, fascinat de descoperirile lui stintifice, a construit un sistem de productie care distruge natura si un model de societate care mutileaza omul. Banii considerati atotputernici nu pot cumpara de fapt valori nemateriale precum: justitie, armonie, frumusete si chiar sanatate.

Pentru mai multe detalii va las sa descoperiti cartea sau www.smallisbeautiful.org

*PS. A nu se confunda saracia cu mizeria.

Nu exista articole asemanatoare.

Omul modern  nu se considera parte din ecosistem ci se considera stapanul ecosistemului, cel care este menit sa cucereasca si sa domine natura. Uita insa s-o protejeze dupa ce-i devine stapan. Chiar daca il scoate inundatia din casa, el da vina pe natura, nu pe faptul ca toata vara a taiat copacii de pe dealul de langa casa.

Omul modern crede ca pacea mondiala o vom obtine doar prin prosperitate mondiala. Crede ca daca toata lumea va avea tot ce are nevoie, nimeni nu o sa mai alerge dupa capra vecinului.

Dar, omul modern nu stie sa-si raspunda la intrebarea “ cat este suficient?” avand in vedere resursele limitate pentru a satisface un consum in continua crestere.

Ironia face ca progresul generat prin descoperiri stintifice si tehnologice din ultima suta de ani sa genereze mult mai multe probleme decat oportunitati.

Daca plecam de la ideea ca putem avea crestere economica nelimitata, continua pana cand toata lumea are tot ce vrea ii trebuie, trebuie totusi sa ne punem cateva intrebari:

• De unde am obtine resursele naturale sa producem tot ce vrea toata lumea, in conditiile in care se stie ca actualele zacaminte de combustibili fosili mai ajung 100 de ani?
• Cum credeti ca va reactiona mediul, daca vom ajunge toti sa consumam tot?
• Unde o sa avem loc sa punem toate lucrurile pe care le-am avea?

Economia moderna se bazeaza  pe lacomia si invidia consumatorului si chiar functioneaza si creste foarte bine din aceste cauze. Mare parte din acest consum nu este datorat unei nevoi reale ci unei invidii sau pur si simplu din lacomie.

Gandhi spunea ca “ Earth provides enough to satisfy every man’s need, but not every man’s greed.”

Cred ca scopul stiintei este sa dezvolte tehnologii si echipamente ieftine pe care sa si le permita oricine, care sa functioneze la scara mica si sa fie adaptabile nevoilor si ideilor noastre.

Totodata, cresterea economica pe care o raporteaza unele state si care se bazeaza in proportie mare pe industrii nocive, pierzante sau de inarmare, nu fac ca aceasta crestere economica sa se vada si in calitatea vietii cetatenilor tarii respective, ci doar in gradul de inarmare a respectivei tari. Dezvoltarea si efortul pus in razboi nu ajuta nici pe invingator, nici pe invins.

Nu poti sa te declari tara umanista dar sa ai vreo 5 bombe nucleare in arsenalul militar, cu justificarea ca trebuie sa fii pregatit daca va actiona inamicul tau.

Stim deja cam ce face o bomba nucleara si oricata ura sau scuza exista pe lumea asta, nu vreau sa cred ca la nivel mondial se va accepta si tolera un razboi atomic.

Din pacate se incearca tot felul de conventii de redus arsenalul nuclear, dar nici una care pur si simplu sa interzica producererea unei asemenea bombe,  pentru toata lumea, pentru totdeauna.

Dar pentru asta ar trebui sa nu mai fim lacomi si invidiosi. Trebuie sa rezistam tentatiei de a trasforma luxul in nevoie si sigur am putea sa ne simplificam si sa reducem nevoile. Am descoperi ca am avea nevoie de mai putini bani si ca am avea mai mult timp pentru cei dragi.

Articole asemanatoare:

1. Responsabilitatea sociala nu este un proiect, este o atitudine.
2. Este prea putin curaj, daca nu chiar lasitate, sa crezi doar in ceea ce exista.

Acum un an, prin noiembrie, tocmai terminasem o cina copiasa la Nobu pe strada 57 cand am iesit din restaurant sa savurez o tigara. Ploua marut. In fata restaurantului eu, valetul si 2 soferi, dintre care unul roman pe care il chema Vasile. Vasile era nervos ca da 10 $ pe un pachet de tigari  si ca nici macar nu poate sa le savureze linistit in cladire, la o cafea, ci trebuie sa stea afara, in ploaie.

Imi amintesc cartea lui Alle Carr,  care nu a reusit sa ma lase de fumat, dar m-a invatat ceva important. Sa nu mai fumez niciodata “doar o tigara”, gandind ca nu-mi va influenta decizia anterior luata – e suficient sa ma faca sa ma reapuc.

Dar sa revenim la Vasile si la angoasa lui,  sau a mea, pentru ca in momentul ala nu era nici o diferenta intre mine si Vasile. Amandoi stateam in ploaie in fata unui restaurant din Manhattan si injuram sistemul tragand nervos dintr-o tigara.

Am terminat tigara, am scos pachetul din buzunar, i l-am dat lui Vasile, spunandu-i ca are dreptate si ca viciul nu merita sacrificiul si am intrat in restaurant.

Au urmat 3 saptamani de sevraj,  10 kilograme repartizate foarte prost pe corpul meu si senzatia ca ziua s-a lungit.

Serios, cand scoti timpii de “ hai la o tigara” iti dai seama ca tocmai ai castigat cateva ore bune pe care le poti folosi pentru orice alt viciu sau pur si simplu pentru citit.

Am redescoperit savoarea muschiului de vita in sange, am descoperit ca mancam prea sarat  si am inceput sa am o parerea mult mai buna despre vinul rosu si despre palatinul meu.

Dupa ce fumezi 20 de ani, iar la punctul culminant ardeai trei pachete de Marlboro rosu pe zi, cand te lasi de fumat ai senzatia ca ai facut o mare smecherie.  Crezi ca ai devenit un “fost fumator”,  ca ai scapat de acest viciu, care iti imputea hainele,  iti deforma gustul, te obosea  si te facea un tip respingator pentru

nefumatori.

Nu cred in categoria de “fost Fumator” pentru ca inca ma surprind uneori savurand fumul de la o tigara si ma cam tenteaza sa-mi aprind una. Dar imiamintesc ca in afara de senzatia ca ma linisteste, care e temporala, doar pana la urmatoarea tigara, nimic din ceea ce face tigara nu-mi mai place.

Stiu ca nu o sa fiu niciodata un nefumator, dar decat un fumator care miroase a tutun si care se chinuie sa fumeze pe la colturi, prefer sa raman un fumator nepracticant.

Iar luna asta fac un an de cand nu am mai practicat fumatul si cred ca e una din cele mai destepte decizii luate in ultimul timp.

Nu exista articole asemanatoare.

Ne nastem egoisti si narcisisti. Preocupati exclusiv de noi insine si de ceea ce experimentam. Din fericire crestem iar preocuparile noastre se muta catre relatia cu tot ceea ce ne inconjoara. Descoperim oameni, locuri, obiceiuri, comunitati, atitudini, emotii.  Devenim preocupati de cei din jurul nostru, de impactul lor asupra noastra si modul in care interactionam cu ei. Chiar daca ne raportam la familie si la comunitatea din care facem parte, optiunea de a face ceva sau nu, ramane a noastra. Noi hotaram daca suntem membri pasivi si toleranti in comunitate sau daca suntem responsabili si activi. Optiunea este intotdeauna a noastra.

Weekend-ul trecut l-am cunoscut pe Andrei si pe prieteni lui. Erau din orase (comunitati) diferite iar cel mai mare dintre ei avea vreo 13 ani. Sincer ma asteptam la niste copii care isi vad de copilaria lor linistiti si jucausi, dar am fost surprins sa descopar ca unul din jocurile lor preferate era ” Cum sa curatam fantana din fata scolii?  si implica probe de apa, vizite la laborator si la primarie si strangere de fonduri pentru reamenajarea fantanii.S-au gandit chiar sa faca si cateva trepte de acces pentru a facilita accesul batranilor.

Un alt grup de copii de clasa a 6-a si-a prezentat proiectul lui,  despre care cu rusine pot spune ca nu mai tin minte despre ce era, pentru ca eram inmarmurit de modalitatea in care niste copiii prezinta un proiect. Au inceput cu obiective calitative, cantitative , au continuat cu un SWOT, ne-au prezentat sloganul campaniei de comunicare, parteneriatele si contractele negociate si au incheiat binenteles cu next steps.

Am ramas blocat si am incercat sa-mi amintesc ce faceam eu la varsta lor, in epoca de trista amintire, si in afara de culesul voluntar-obligatoriu de castane, nu-mi amintesc decat Frunza si Lapte Gros, fara SWOT si  responsabilitate sociala.

Ma bucur sa descopar ca generatiile care vin vor fi mult mai bine pregatite, mult mai active si mult mai resposabile decat noi si ca nu vor tolera nici un fel de actiune care nu protejeaza si nu respecta comunitatea.  Ma bucur sa vad ca exista companii care investesc in generatia urmatoare pentru binele comunitati si care au Respect pentru viitor. Bravo!

Mi-ar fi placut ca in copilarie sa pot merge in tara lui Andrei si sa invat acolo cum pot ajuta si responsabiliza comunitatea din care fac parte,  dar sunt la fel de fericit ca pot acum sa sustin Tara lui Andrei si sa fac tot ceea ce pot astfel incat, toti prieteni lui Andrei sa ramana curati, resposabili si activi pana vor ajunge la maturitate si vor transforma Romania intr-o tara responsabila din toate punctele de vedere.

Pana atunci, va rog cand aveti putin timp treceti prin Tara lui Andrei si dati o mana de ajutor!

Nu exista articole asemanatoare.

2010 are potential sa devina anul cu cele mai multe surprize placute.  Dupa eoliene urmeaza o poveste cu un inceput gen Vanilla Sky, in care un bulevard plin de masini conduse de soferi nervosi se inchide traficului rutier si devine un spatiu de promenada, de sport si de relaxare.

Azi noapte m-am plimbat cu bicicleta prin Herastrau mult dupa miezul noptii si a fost genial, racoare si parca toti ceilalti “biciclisti nocturni” erau din aceeasi poveste urbana.

Iar acum imi organizez un meci de baschet vineri noapte la 2 AM, pe Kiseleff. Da exact pe Kiseleff, pe mijlocul bulevardului, pentru ca acolo in fiecare weekend se va face sport, nu de performanta, ci de placere.

Asa ca daca ai curaj sa bati mingea pe bulevard in weekend, ne vedem la Via Sport.

Articole asemanatoare:

1. Este prea putin curaj, daca nu chiar lasitate, sa crezi doar in ceea ce exista.
2. Responsabilitatea sociala nu este un proiect, este o atitudine.
3. Uneori trebuie sa te murdaresti ca sa obtii ceea ce vrei

Cand am vazut prima data un camp de eoliene in Olanda mi s-a parut ceva de domeniul SF-ului, ceva ce da o directie dar arata si o diferenta de civilizatie si dezvoltare.

Acum stau mandru si ma uit la poza asta, si pot spune ca Da, aceasta poza e facuta in Romania, si e doar inceputul.

Se pare ca in anul de gratie 2010, cand  lumea se plange de criza,  sunt oameni care au curaj, oameni care au energie, si pot demonstra ca suntem mai mult decat niste simple oi.

Anul asta se poarta ” Se poate “. Dragos a mai lansat 2 centre Cicloteque, Adrian si Andreea au trasformat Lecturi urbane intr-o proiect national, iar gasca de la Let’s Do Romania va face curat in toata tara intr-o singura zi.

Sunt curios ce noi forme va mai lua curajul in vara asta. Tu ce faci in vara asta?

Articole asemanatoare:

1. Este prea putin curaj, daca nu chiar lasitate, sa crezi doar in ceea ce exista. (2)
2. Responsabilitatea sociala nu este un proiect, este o atitudine.
3. Nu e doar poveste

Vineri am participat la Optimism 2010, conferinta organizata de Manafu. Chiar daca suna a conferinta, Optimism e mult mai mult. E locul unde poti sa tragi cu ochiul la cum o sa arate Romania peste 5 ani, este locul unde intalnesti oameni care vor, pot si cred ca totul depinde doar de ei.

Am inceput sa particip la Optimism alaturi de Sandra Ghitescu impreuna cu care in 2009 am inceput sa promovam Jocul Etic iar pentru ca suntem consecventi anul asta am continuat ducand jocul mai departe.

Prezentarea disponibila aici.

JUMP

Articole asemanatoare:

1. Bilantul Responsabilitatii Sociale pe 2010