Capitalismul strica gena

Din nefericire, nu suntem o natie care a crescut o data cu oferta de produse, ci chiar din contra, am trecut rapid de la alimentara cu 3 produse gen: salam de soia, bomboane cubaneze si eugenii, la supermarket-uri cu zeci de mii de produse. Nu am invatat cum sa consumam ,ci doar sa consumam mult.

In epoca de trista amintire cheltuiam mult pe mancare pentru ca oricum nu prea aveam pe ce sa dam banii, iar prostul obicei a ramas, avem cosul plin, camara plina si tot poftim la junk food.

Ignoram cu desavarsire experienta tarilor care au trecut prin consumerism, suntem invidiosi pe supraponderalii americani si suntem dispusi sa ne indopam copii cu aceleasi prostii.

Nici autoritatiile nu sunt cu nimic mai bune, pe deoparte au impus avertismetul la TV:  “Consumul excesiv de sare, zahar si ulei face rau sanatatii” dar acum vor sa reduca TVA la 5% chiar la zahar si ulei, ca sarea e ieftina.  Si pentru ca asta nu era suficient, s-au gandit sa mai reduca TVA-ul la un alt produs “sanatos”: carnea de porc. Cred ca ar fi fost mult mai apreciat daca aceasta reducere ar fi fost pentru produse care ne feresc de boli, bulimii si tot felul de probleme cardiovasculare. As fi apreciat guvernul daca reducerea de TVA ar fi fost la fructe, la biciclete, la carti,  la produse care imi pot face viata mai buna si mai sanatoasa.

Cred ca mai repede adoptam black friday decat o viata sanatoasa.

Vrem, vrem, vrem. La fiecare nevoie constientizata altele 10 apar in subconstient, parca suntem Ixion osanditi pe roata.

Nu vreau sa se creada ca nu consum, dar nu caut fericirea intr-o sticla de cola . Consumerismul nu aduce fericirea, cel mult ne ispiteste dar nu ne satisface niciodata precum Tantal care a fost ispitit pentru eternitate, dar niciodata satisfacut.

Dar daca toate dorintele s-ar satisface instantaneu, atunci cum si-ar mai petrece oamenii timpul? Iar asta nu este o scuza pentru consum, ci doar pentru procastinare sau lipsa de hobby-uri.

WE PROUDLY DO NOT GIVE A SHIT

please print and put in the office.

Small is beautiful. Economics as if People Matters

Ernst Friedrich Schumacher a publicat in 1973 cartea Small is Beautiful, Economic as if  People Mattered. In general evit cartile vechi despre probleme sociale, politice sau economice din motive de irelevanta, dar am fost suficient de inspirat sa am rabdare cu E. F. Schumacher si pot spune ca sunt impresionat. Am descoperit un fel de 1984 (Orwell) dar variata social- economica.

E incredibil ca o carte scrisa in 1973 sa descrie cu lux de amanunte situatia, contextul si problemele actuale prin care trece economia, societatea si in primul rand omul.

Cartea critica sistemele super-dezvoltate si super-organizate care distrug spiritul uman. Critica dorinta omului de a domina in loc de a incerca sa inteleaga si sa se adapteze la mediu si bineinteles, critica munca pentru ca a ajuns o problema de productie in loc sa fie o problema de implinire personala.

Schumacher a fost printre primii europeni care a inteles si a promovat “Plant a tree” ca solutie, optiune, atitudine si filozofie pentru a apropia omul de mediul care il inconjoara. Simplitatea plantarii unui copac de catre oricine, singur, cu prietenii sau vecinii e suficient de reprezentativa pentru a intelege complexitatea vietii.

Schumaher desfiinteaza mitul ca pacea poate fi obtinuta prin prosperitate universala si ca am uitat “cat este suficient?“. Consumerismul nu este o solutie pentru ca, asa cum deja stim, chiar daca ne-am permite toti sa consumam ce vrem, pamantul nu ne poate oferi aceste resurse. Cantitatea e mai usor de inteles decat calitatea, putini inteleg ca “sunt prea sarac sa-mi cumpar lucruri ieftine”*.

Urbanismul a rupt relatia omului cu natura si ne-a facut sa uitam ce inseamna un ecosistem. Am uitat ca are o capacitate de regenerare inferioara capacitatii noastre de consum. Nu apreciem faptul ca unele resurse sunt limitate, dar ne-am infuria daca China ne-ar cumpara toate tablourile din muzee chiar si la un pret bun, pentru ca doar asa stim sa apreciem unele “resurse limitate”.

Un sistem industrial care foloseste 80% din resurse sa satisfaca 20% din populatie nu e deloc eficient si cu siguranta nu are rezultate nici in termeni de : cultura, pace, armonie, fericire si bunastare.
Omul, fascinat de descoperirile lui stintifice, a construit un sistem de productie care distruge natura si un model de societate care mutileaza omul. Banii considerati atotputernici nu pot cumpara de fapt valori nemateriale precum: justitie, armonie, frumusete si chiar sanatate.

Pentru mai multe detalii va las sa descoperiti cartea sau www.smallisbeautiful.org

*PS. A nu se confunda saracia cu mizeria.

Bilantul Responsabilitatii Sociale pe 2010

Q:Care sunt primele 3 companii pe care le apreciezi cel mai mult pentru cum s-au implicat in societate in 2010 si de ce?

A: Sceptici sau puristi ar putea spune ca o companie orientata spre profit nu ar fi interesata de comunitatea din care face parte decat daca acesta i-ar influenta profitul.

Iar pentru ca nu vreau sa fiu banuit de favoritisme sau ca acesta post este platit, voi mentiona doar companii si proiecte care ignora orice profitabilitate.

Pe locul intai PETROM pentru 2 proiecte de exceptie:

• Tara lui Andrei. Un proiect care responsabilizeza comunitatiile locale  si da valoare, incredere, cunostinte si experienta unor copii care vor fi dupa parerea mea prima generatie ce va cere socoteala.
• Noul sediu Petrom/OMV facut pe terenul unui fost depozit de uleiuri apartinant companiei , dar care a fost transformat intr-o groapa de gunoi pentru comapanie ( Asta pe vreamea cand era companie de stat). Pentru a putea construi acolo Petrom a scos tot pamantul din acea locatie la trasportat la o ” curatatorie” si l-au adus inapoi. Aceasta curatare a pamantului i-a costat dublu si ca bani si ca timp pentru a face noul sediu. Puteau foarte frumos sa vanda terenul si sa-si faca sediu in alta parte, dar au preferat sa fie corecti, iar asta este de apreciat.

Pe locul 2  Unicredit si Raiffaisen pentru ca au readus bicicletele in viata bucuresteniilor.

Pe locul 3, toate companiile de telefonie mobila (Blackberry, Motorola, Sony Ericsson, Nokia, Samsung) pentru ca au agreat si au pus in practica ca toate terminalele sa aibe aceeasi mufa pentru alimentator/trasfer date si astfel sa ne cumparam doar un incarcator si sa-l folosim la orice terminal avem.

Q: In ce masura marile companii au raspuns in 2010 asteptarilor tale in privinta implicarii in societate?

A: Cea mai mare dezamagire in privinta implicari companiilor am avut-o cand am vazut ca marile companii nu au fost interesate sa participe la gramada la un proiect care viza cea mai mare comunitate din Romania: Let’s do it Romania.  Un proiect care avea potential de revolutie dar care s-a blocat in ego-ul corporatist cu iz balcanic. Poate la anul.

Q: Ce asteptari ai de la companii in privinta responsabilitatii sociale pentru 2011?

A: Am apreciat si o sa apreciez intotdeauna o companie care investeste intr-o problema existenta deja in comunitate si care nu inventeaza un proiect care sa aibe valoriile companiei, dar sa nu aiba valoare pentru comunitate. As vrea sa vad branduri implicate in proiecte gen Guerrilla gardening, proiecte in care comunitatea primeaza.

Q:Ce esti dispus sa faci pentru a le stimula pe companii, in special pe cele de la care cumperi, sa fie mai responsabile in 2011?

A: Apreciez companiile si produsele ” responsabile” si sanatoase si incerc sa-mi orientez consumul dupa aceste valori, ca in rest toate sunt produse in China.

Servicii sociale – Romania 2011

Preambul:

Vreau sa donez  3 saci cu jucarii la o casa de copii.

Ziua 1.

Intru la Oficiul Român pentru Adopţii si rog portarul sa cheme pe cineva care imi poate da indicatii unde exista o casa de copii in sectorul 1, care sa aiba copii pana in 2 ani pentru a le dona 2 sacii cu jucarii.
Astept.
Vine o doamna care ma asculta si il suna pe un domn de la sectorul 1 sa vina sa vorbeasca cu mine. Astept.
Vine domnul si imi spune ca el lucreaza doar cu Directia Generala De Asistenta Sociala Si Protectia Copilului – Sector 1 si sa incerc acolo.
Plec.

Ziua 2.

Pe site-ul Directia generala de asistenta sociala a municipiului Bucuresti gasesc numarul de la sectorul 1.

Sun la (021) 223.99.16. O voce imi spune ” Numar nealocat”.

Gasesc pe urbo.ro un alt numar de telefon pentru DGAS sectorul 1.

Dar e ora 17h30 si ei au program pana la 15h30 ca doar sunt bugetari.

Ziua 3.

Sun la DGAS sector 1 si imi spune ca nu acolo trebuia sa sun si imi da un alt numar. Sun.

Ton de fax.

Ziua 4.

Gasesc situl DGAS sector 1 dar pagina de contact este under construction.

Ziua 5.

Sun la 0800.800.061 (Telefonul Copilului).

O doamna draguta imi spune ca nu stie daca pot sa donez asa niste jucari dar nu stie de ce nu pot.

Imi da un numar de centrala: 021223 41 90. Sun. Imi face legatura la domna director.

Astept. (pe fundal coloana sonara din Cacialmaua- bine aleasa)

Doamna directoare nu este in birou dar imi da numarul de la secretariat.

Sun la 021 222 99 16. Astept.

Raspunde un domn care imi spune ca “acolo este un birou care nu se ocupa cu probleme de acest gen”.

Ii repet povestea si ii spun ce mi se transmisese mai inainte. Ma roaga sa astept. Astept.

Cand termin de asteptat vine la telefon o doamna, Florentina Pilica, care imi cere numarul de telefon si ma intreaba daca pot sa le aduc la ei.

Ii confirm si astept sa ma sune. Surpriza, m-a sunat in 10 minute si mi-a spus sa le duc la centrul de copii din strada Pajura nr 2C si sa vorbesc cu doamna Doina.

Ziua 6.

Ajung seara dupa munca la centrul de copii din strada Pajura, 140 de copii.

Nu scap nici de data asta, iarasi mi se spune “Mama”.

Morala:

Sistemul e incredibil de prost, dar cu perseverenta poti sa ajungi la oameni care vor si pot sa ajute.

Daca aveti de donat mergeti direct in Pajura si vorbiti direct cu doamna Doina sau sunati la doamna Pilica.

Daca

Daca taximetristii ar fi un exemplu de bunavointa in trafic, oare am conduce toti mult mai bine?
Daca biserica nu ne-ar fi considerat pe toti pacatosi, am fi mai fara de pacat?
Daca bugetarii ar face performanta, am putea sa fim mai concentrati la munca noastra?
Daca profesorii ar avea un nivel de trai decent, am avea ce invata de la ei?
Daca Hitler ar fi fost acceptat la scoala de arta, am fi scapat de al doilea razboi mondial?
Daca legionarii nu i-ar fi omorat pe Iorga, A. Calinescu, Madgearu, am fi avut acum o clasa politica de respectat?
Daca nu s-ar mai arunca gunoaie pe strada, Bucurestiul ar fi un oras mai frumos?
Daca viata ar avea soundtrack, am fi mult mai armoniosi?
Daca toti am respecta teoria lucrului bine facut , am avea crestere economica?
Daca clasa politica nu ne-ar considera doar niste simple voturi, am considera si noi clasa politica?
Daca proprietatea publica ar functiona in folosul comunitatii, am respecta mai mult orasul in care traim?
Daca s-ar respecta legile la sange, am mai incerca sa facem combinatii?
Daca presa de scandal ar fi obligata sa dedice 25 % din spatiu pentru proiecte de implicare sociala, am fi mai raspunzatori?
Daca toti am face o fapta buna in fiecare zi, ar mai exista oameni rai?

Daca as sta in banca mea, mi-ar fi mai bine?

7 billion reasons

Cresterea economica = invidia + lacomia consumatorului

Se spune ca nu exista nimic sacru in ceva ce are un pret si acesta este principalul motiv pentru care cresterea economica este de fapt un fel de razboi intre om si natura.

Ceea ce nu intelege cresterea economica e ca este imposibil sa ai crestere infinita  intr-un mediu finit.

Din nefericire suntem in Neanderthalul societatii economice pentru ca ne este mult mai usor sa ne raportam la cantitate in defavoarea calitatii. La noi functioneaza rar principiul ” Sunt prea sarac ca sa-mi cumpar lucruri ieftine.” si suntem mult mai usor influentati de cantitatea bunurilor achizitionate decat de calitatea lor.

Consumul de bunuri regenerabile sau nu,  produse sau servicii, nu este promovat de impactul pe care il au ele asupra mediului inconjurator, ci de rata de profit pe care o genereaza ele. O societate responsabila (gen EU) ar trebui sa reglementeze marja de profit pe care o pot obtine companiile de pe urma produselor neregenerabile si sa stimuleze profitabilitatea bunuriilor si serviciilor care nu au impact negativ asupra mediului.

Consumam bunuri produse din resurse neregenerabile cu o asemenea nonsalanta (justificata de faptul ca “nu o sa se termine benzina cat sunt eu in viata”) incat nu facem nici un efort sa incercam sa substituim acea nevoie sau s-o inlocuim cu una mai putin poluanta.  Sunt curios daca ne-am mentine atitudinea in cazul in care ar veni un strain si ne-ar cumpara la un pret foarte atractiv toata arta si tot tezaurul national.

O alta forma de crestere economica e data de cresterea preturilor, de cele mai multe ori nejustificata din punct de vedere economic, dar justificata de nevoia de a cheltui mai mult. Aceast tip de crestere economica afecteaza cel mai mult consumatorul final pentru ca va trebui sa munceasca mai mult pentru a-si permite acelasi standard de viata. Iar munca devine si mai mult o obligatie decat o placere.

Rolul muncii ar trebui sa fie in primul rand de oportunitate pentru ca fiecare om sa-si foloseasca si sa-si dezvolte capabilitatiile, sa-i permita in acelasi timp sa-si depaseasca ego-ul si sa interactioneze cu oamenii alaturi de care lucreaza si sa-l ajute sa-si satisfaca nevoile, prin remuneratia pe care o primeste pentru munca sa. Munca trebuie sa ajute la dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor omului, nu sa-l transforme intr-o masinarie care lucreaza 9-5.

In unele filozofii, incadrarea femeii in munca e considerata o greseala economica si sociala. Astfel se muta atentia de la factorul real al problemei.

Femeia (responsabila) are deja 1 job  foarte important intr-o societate, ingrijirea casei si copiilor. Sa iei o mama de langa copii ei si s-o trimiti in fabrica in timp ce copii descopera drogurile usoare la coltul blocului, e un semn de sinucidere la nivel macroeconomic. Femeiile cu copii prescolari ar trebui sa “munceasca” doar la cresterea copilului fiind sprijinite financiar de sot si de un sistem social sanatos. Sau pot avea un program de munca scurt, ceea ce ar avea impact pozitiv si asupra ratei somajului si asupra disponibilitatii tinerelor familii de a avea copii.

Asadar, nu intrarea femeilor pe piata muncii reprezinta o problema economica a societatii, ci lipsa de reglementari care sa le asigure atat un confort material si spiritual, precum si sa sprijine formarea unor noi generatii.

Din nefericire in  societatea actuala munca e  definitorie pentru statutul social pentru ca standardul de viata se calculeaza prin capacitatea de consum, ca si cum, cu cat iti permiti sa consumi /cumperi mai mult cu atat traiesti mai bine.  Bazandu-se pe invidia si lacomia consumatorului, economia se asteapta ca el sa munceasca mai mult pentru a consuma mai mult, fara a verifica daca merita acel consum efortul.

Esential este sa traiesti foarte bine consumand foarte putin. Dar pentru asta trebuie sa iesi din birou, din oras si sa incerci sa redescoperi lucrurile care it fac placere, activitatile care te faca sa te simti bine fara a consuma multe resurse pentru asta. Organismul uman e foarte bine reglat la consum, dovada ca, oricata hrana i-ai oferi la o masa, el isi ia doar cat are nevoie, de obicei mai putin de jumatate din cantitatea ingurgitata.

Modul distrugator in care privim si ne raportam la ecosistem e justificat doar de faptul ca traind in sisteme urbane, petrecandu-ne viata la birou sau pe drum inspre si de la birou, nu mai avem deloc senzatia ca am apartine unui ecosistem.

Cat este suficient?

Omul modern  nu se considera parte din ecosistem ci se considera stapanul ecosistemului, cel care este menit sa cucereasca si sa domine natura. Uita insa s-o protejeze dupa ce-i devine stapan. Chiar daca il scoate inundatia din casa, el da vina pe natura, nu pe faptul ca toata vara a taiat copacii de pe dealul de langa casa.

Omul modern crede ca pacea mondiala o vom obtine doar prin prosperitate mondiala. Crede ca daca toata lumea va avea tot ce are nevoie, nimeni nu o sa mai alerge dupa capra vecinului.

Dar, omul modern nu stie sa-si raspunda la intrebarea “ cat este suficient?” avand in vedere resursele limitate pentru a satisface un consum in continua crestere.

Ironia face ca progresul generat prin descoperiri stintifice si tehnologice din ultima suta de ani sa genereze mult mai multe probleme decat oportunitati.

Daca plecam de la ideea ca putem avea crestere economica nelimitata, continua pana cand toata lumea are tot ce vrea ii trebuie, trebuie totusi sa ne punem cateva intrebari:

• De unde am obtine resursele naturale sa producem tot ce vrea toata lumea, in conditiile in care se stie ca actualele zacaminte de combustibili fosili mai ajung 100 de ani?
• Cum credeti ca va reactiona mediul, daca vom ajunge toti sa consumam tot?
• Unde o sa avem loc sa punem toate lucrurile pe care le-am avea?

Economia moderna se bazeaza  pe lacomia si invidia consumatorului si chiar functioneaza si creste foarte bine din aceste cauze. Mare parte din acest consum nu este datorat unei nevoi reale ci unei invidii sau pur si simplu din lacomie.

Gandhi spunea ca “ Earth provides enough to satisfy every man’s need, but not every man’s greed.”

Cred ca scopul stiintei este sa dezvolte tehnologii si echipamente ieftine pe care sa si le permita oricine, care sa functioneze la scara mica si sa fie adaptabile nevoilor si ideilor noastre.

Totodata, cresterea economica pe care o raporteaza unele state si care se bazeaza in proportie mare pe industrii nocive, pierzante sau de inarmare, nu fac ca aceasta crestere economica sa se vada si in calitatea vietii cetatenilor tarii respective, ci doar in gradul de inarmare a respectivei tari. Dezvoltarea si efortul pus in razboi nu ajuta nici pe invingator, nici pe invins.

Nu poti sa te declari tara umanista dar sa ai vreo 5 bombe nucleare in arsenalul militar, cu justificarea ca trebuie sa fii pregatit daca va actiona inamicul tau.

Stim deja cam ce face o bomba nucleara si oricata ura sau scuza exista pe lumea asta, nu vreau sa cred ca la nivel mondial se va accepta si tolera un razboi atomic.

Din pacate se incearca tot felul de conventii de redus arsenalul nuclear, dar nici una care pur si simplu sa interzica producererea unei asemenea bombe,  pentru toata lumea, pentru totdeauna.

Dar pentru asta ar trebui sa nu mai fim lacomi si invidiosi. Trebuie sa rezistam tentatiei de a trasforma luxul in nevoie si sigur am putea sa ne simplificam si sa reducem nevoile. Am descoperi ca am avea nevoie de mai putini bani si ca am avea mai mult timp pentru cei dragi.

Muzica pentru viata

Daca ati sti cat de mult si-a dorit Iulian sa organizeze concertul asta, ati veni doar pentru pentru asta.

Muzica pentru viata este un fel de “limonada” oferita de Iulian pentru ca il ajutam sa tina povestile copilariei departe de spital.

Ne vedem acolo!

nu e poveste

“Kitty Genovese a fost batuta si omorata in plina strada, iar nici unul din cei 38 de martori nu a sunat la politie”

Acestea nu e poveste , e realitate, s-a intamplat in New York si a ajuns studiu de caz in cartile de sociologie.

“Intr-un final la 22 de ani am luat o hotarare…Sa MA SINUCID.”

Nici asta nu e poveste,  e Roxana acum 3 ani.

Violenta nu e poveste si nici nu e de trecut cu vederea. Chiar daca tu nu crezi ca “e treaba ta” cand descoperi un caz de violenta, incerca sa faci un exercitiu de empatie si sa te pui in pielea victimei. …. si mai vorbim dupa aceea.

Sarbatori de iarna printre randuri.

Asa cum am promis, ultima editie din 2010 se va desfasura Marti 14 Decembrie ora 19h00. Va asteptam cu drag pe toti care ne-ati fost alaturi dea lungul anului la o editie de sarbatoare si multumire pentru cei care cred ca pot face ceva pentru comunitatea lor.