Daca

Daca taximetristii ar fi un exemplu de bunavointa in trafic, oare am conduce toti mult mai bine?
Daca biserica nu ne-ar fi considerat pe toti pacatosi, am fi mai fara de pacat?
Daca bugetarii ar face performanta, am putea sa fim mai concentrati la munca noastra?
Daca profesorii ar avea un nivel de trai decent, am avea ce invata de la ei?
Daca Hitler ar fi fost acceptat la scoala de arta, am fi scapat de al doilea razboi mondial?
Daca legionarii nu i-ar fi omorat pe Iorga, A. Calinescu, Madgearu, am fi avut acum o clasa politica de respectat?
Daca nu s-ar mai arunca gunoaie pe strada, Bucurestiul ar fi un oras mai frumos?
Daca viata ar avea soundtrack, am fi mult mai armoniosi?
Daca toti am respecta teoria lucrului bine facut , am avea crestere economica?
Daca clasa politica nu ne-ar considera doar niste simple voturi, am considera si noi clasa politica?
Daca proprietatea publica ar functiona in folosul comunitatii, am respecta mai mult orasul in care traim?
Daca s-ar respecta legile la sange, am mai incerca sa facem combinatii?
Daca presa de scandal ar fi obligata sa dedice 25 % din spatiu pentru proiecte de implicare sociala, am fi mai raspunzatori?
Daca toti am face o fapta buna in fiecare zi, ar mai exista oameni rai?

Daca as sta in banca mea, mi-ar fi mai bine?

7 billion reasons

Cresterea economica = invidia + lacomia consumatorului

Se spune ca nu exista nimic sacru in ceva ce are un pret si acesta este principalul motiv pentru care cresterea economica este de fapt un fel de razboi intre om si natura.

Ceea ce nu intelege cresterea economica e ca este imposibil sa ai crestere infinita  intr-un mediu finit.

Din nefericire suntem in Neanderthalul societatii economice pentru ca ne este mult mai usor sa ne raportam la cantitate in defavoarea calitatii. La noi functioneaza rar principiul ” Sunt prea sarac ca sa-mi cumpar lucruri ieftine.” si suntem mult mai usor influentati de cantitatea bunurilor achizitionate decat de calitatea lor.

Consumul de bunuri regenerabile sau nu,  produse sau servicii, nu este promovat de impactul pe care il au ele asupra mediului inconjurator, ci de rata de profit pe care o genereaza ele. O societate responsabila (gen EU) ar trebui sa reglementeze marja de profit pe care o pot obtine companiile de pe urma produselor neregenerabile si sa stimuleze profitabilitatea bunuriilor si serviciilor care nu au impact negativ asupra mediului.

Consumam bunuri produse din resurse neregenerabile cu o asemenea nonsalanta (justificata de faptul ca “nu o sa se termine benzina cat sunt eu in viata”) incat nu facem nici un efort sa incercam sa substituim acea nevoie sau s-o inlocuim cu una mai putin poluanta.  Sunt curios daca ne-am mentine atitudinea in cazul in care ar veni un strain si ne-ar cumpara la un pret foarte atractiv toata arta si tot tezaurul national.

O alta forma de crestere economica e data de cresterea preturilor, de cele mai multe ori nejustificata din punct de vedere economic, dar justificata de nevoia de a cheltui mai mult. Aceast tip de crestere economica afecteaza cel mai mult consumatorul final pentru ca va trebui sa munceasca mai mult pentru a-si permite acelasi standard de viata. Iar munca devine si mai mult o obligatie decat o placere.

Rolul muncii ar trebui sa fie in primul rand de oportunitate pentru ca fiecare om sa-si foloseasca si sa-si dezvolte capabilitatiile, sa-i permita in acelasi timp sa-si depaseasca ego-ul si sa interactioneze cu oamenii alaturi de care lucreaza si sa-l ajute sa-si satisfaca nevoile, prin remuneratia pe care o primeste pentru munca sa. Munca trebuie sa ajute la dezvoltarea aptitudinilor si atitudinilor omului, nu sa-l transforme intr-o masinarie care lucreaza 9-5.

In unele filozofii, incadrarea femeii in munca e considerata o greseala economica si sociala. Astfel se muta atentia de la factorul real al problemei.

Femeia (responsabila) are deja 1 job  foarte important intr-o societate, ingrijirea casei si copiilor. Sa iei o mama de langa copii ei si s-o trimiti in fabrica in timp ce copii descopera drogurile usoare la coltul blocului, e un semn de sinucidere la nivel macroeconomic. Femeiile cu copii prescolari ar trebui sa “munceasca” doar la cresterea copilului fiind sprijinite financiar de sot si de un sistem social sanatos. Sau pot avea un program de munca scurt, ceea ce ar avea impact pozitiv si asupra ratei somajului si asupra disponibilitatii tinerelor familii de a avea copii.

Asadar, nu intrarea femeilor pe piata muncii reprezinta o problema economica a societatii, ci lipsa de reglementari care sa le asigure atat un confort material si spiritual, precum si sa sprijine formarea unor noi generatii.

Din nefericire in  societatea actuala munca e  definitorie pentru statutul social pentru ca standardul de viata se calculeaza prin capacitatea de consum, ca si cum, cu cat iti permiti sa consumi /cumperi mai mult cu atat traiesti mai bine.  Bazandu-se pe invidia si lacomia consumatorului, economia se asteapta ca el sa munceasca mai mult pentru a consuma mai mult, fara a verifica daca merita acel consum efortul.

Esential este sa traiesti foarte bine consumand foarte putin. Dar pentru asta trebuie sa iesi din birou, din oras si sa incerci sa redescoperi lucrurile care it fac placere, activitatile care te faca sa te simti bine fara a consuma multe resurse pentru asta. Organismul uman e foarte bine reglat la consum, dovada ca, oricata hrana i-ai oferi la o masa, el isi ia doar cat are nevoie, de obicei mai putin de jumatate din cantitatea ingurgitata.

Modul distrugator in care privim si ne raportam la ecosistem e justificat doar de faptul ca traind in sisteme urbane, petrecandu-ne viata la birou sau pe drum inspre si de la birou, nu mai avem deloc senzatia ca am apartine unui ecosistem.

Cat este suficient?

Omul modern  nu se considera parte din ecosistem ci se considera stapanul ecosistemului, cel care este menit sa cucereasca si sa domine natura. Uita insa s-o protejeze dupa ce-i devine stapan. Chiar daca il scoate inundatia din casa, el da vina pe natura, nu pe faptul ca toata vara a taiat copacii de pe dealul de langa casa.

Omul modern crede ca pacea mondiala o vom obtine doar prin prosperitate mondiala. Crede ca daca toata lumea va avea tot ce are nevoie, nimeni nu o sa mai alerge dupa capra vecinului.

Dar, omul modern nu stie sa-si raspunda la intrebarea “ cat este suficient?” avand in vedere resursele limitate pentru a satisface un consum in continua crestere.

Ironia face ca progresul generat prin descoperiri stintifice si tehnologice din ultima suta de ani sa genereze mult mai multe probleme decat oportunitati.

Daca plecam de la ideea ca putem avea crestere economica nelimitata, continua pana cand toata lumea are tot ce vrea ii trebuie, trebuie totusi sa ne punem cateva intrebari:

• De unde am obtine resursele naturale sa producem tot ce vrea toata lumea, in conditiile in care se stie ca actualele zacaminte de combustibili fosili mai ajung 100 de ani?
• Cum credeti ca va reactiona mediul, daca vom ajunge toti sa consumam tot?
• Unde o sa avem loc sa punem toate lucrurile pe care le-am avea?

Economia moderna se bazeaza  pe lacomia si invidia consumatorului si chiar functioneaza si creste foarte bine din aceste cauze. Mare parte din acest consum nu este datorat unei nevoi reale ci unei invidii sau pur si simplu din lacomie.

Gandhi spunea ca “ Earth provides enough to satisfy every man’s need, but not every man’s greed.”

Cred ca scopul stiintei este sa dezvolte tehnologii si echipamente ieftine pe care sa si le permita oricine, care sa functioneze la scara mica si sa fie adaptabile nevoilor si ideilor noastre.

Totodata, cresterea economica pe care o raporteaza unele state si care se bazeaza in proportie mare pe industrii nocive, pierzante sau de inarmare, nu fac ca aceasta crestere economica sa se vada si in calitatea vietii cetatenilor tarii respective, ci doar in gradul de inarmare a respectivei tari. Dezvoltarea si efortul pus in razboi nu ajuta nici pe invingator, nici pe invins.

Nu poti sa te declari tara umanista dar sa ai vreo 5 bombe nucleare in arsenalul militar, cu justificarea ca trebuie sa fii pregatit daca va actiona inamicul tau.

Stim deja cam ce face o bomba nucleara si oricata ura sau scuza exista pe lumea asta, nu vreau sa cred ca la nivel mondial se va accepta si tolera un razboi atomic.

Din pacate se incearca tot felul de conventii de redus arsenalul nuclear, dar nici una care pur si simplu sa interzica producererea unei asemenea bombe,  pentru toata lumea, pentru totdeauna.

Dar pentru asta ar trebui sa nu mai fim lacomi si invidiosi. Trebuie sa rezistam tentatiei de a trasforma luxul in nevoie si sigur am putea sa ne simplificam si sa reducem nevoile. Am descoperi ca am avea nevoie de mai putini bani si ca am avea mai mult timp pentru cei dragi.

Muzica pentru viata

Daca ati sti cat de mult si-a dorit Iulian sa organizeze concertul asta, ati veni doar pentru pentru asta.

Muzica pentru viata este un fel de “limonada” oferita de Iulian pentru ca il ajutam sa tina povestile copilariei departe de spital.

Ne vedem acolo!

nu e poveste

“Kitty Genovese a fost batuta si omorata in plina strada, iar nici unul din cei 38 de martori nu a sunat la politie”

Acestea nu e poveste , e realitate, s-a intamplat in New York si a ajuns studiu de caz in cartile de sociologie.

“Intr-un final la 22 de ani am luat o hotarare…Sa MA SINUCID.”

Nici asta nu e poveste,  e Roxana acum 3 ani.

Violenta nu e poveste si nici nu e de trecut cu vederea. Chiar daca tu nu crezi ca “e treaba ta” cand descoperi un caz de violenta, incerca sa faci un exercitiu de empatie si sa te pui in pielea victimei. …. si mai vorbim dupa aceea.

Sarbatori de iarna printre randuri.

Asa cum am promis, ultima editie din 2010 se va desfasura Marti 14 Decembrie ora 19h00. Va asteptam cu drag pe toti care ne-ati fost alaturi dea lungul anului la o editie de sarbatoare si multumire pentru cei care cred ca pot face ceva pentru comunitatea lor.

Fabula oii

Istoric vorbind suntem un popor de oi. Nu cred ca facem parte din oile pierdute ale lui Israel, dar lipsa initiativei si a oricarei forme de dizidenta ma face sa cred ca suntem dispusi sa stam inchisi in casa oricat de infometati am fi si ne-am multumi sa lingem drobul de sare.
“Cum poti pretinde schimbare unui popor de oi?”, zicea Brucan la inceputul anilor 90, cand parea o absurditate sa sustii un alt partid decat FSN-ul. Era ca in ferma animalelor: deodata eram toti liberi sa facem ce vrem dar unii erau mai liberi decat noi si erau raspunzatori si de libertatea noastra.

Democratia asta este cam enervanta. (Ion Iliescu)

Eram obisnuiti cu totii sa ascultam de un singur lup, sperand doar, ca urmatorul lup sa fie mai bun si mai bland. Asemenea comportamente mai vezi inca in autobuz cand un lup ( aka. hot de buzunare) tocmai a fost demascat, dar tipa atat de tare la oi (aka pasagerii) incat lor, chiar daca sunt de 100 de ori mai multi, le este frica sa riposteze.

Acum avem mai multi lupi, dar in loc sa ne cautam printre ei un lider, ne uitam si savuram cum se bat intre ei, savuram spectacolul si asteptam sa moara capra vecinului, pentru ca totusi ei sunt si raman o haita de lupi cu regulile lor.

Nu spun ca nu avem nevoie de lupi, trebuie sa aibe cineva grija de noi, dar parca lupii nostri sunt mai pricajiti decat ai lor, parca nu stiu sa muste, nu stiu in ce parte sa alerge dupa prada, parca nu se gandesc decat la prada.

Sincer, parca sunt cam multi lupi la noi si prea putine oi. Daca nu facem ceva o sa ramana o singura oaie si multi lupi. O sa arate fix ca in Miorita. Ca tot e o balada populara la romani.

Vreau si eu sa vad un lup tanar si bine infipt care are curaj sa se urce in varful dealului si sa se ia la rost cu luna. Vreau sa vad un lup care isi ascute dinti pe toiagul ciobanului care bate oile.

Avand in vedere ce ciobani avem noi in top 500, nu ar trebui sa ne miram ca lupii urla a paguba.

Ca doar lupii si oile nu vorbesc aceeasi limba.

La Multi Ani Romania

,

Fumator Nepracticant

Acum un an, prin noiembrie, tocmai terminasem o cina copiasa la Nobu pe strada 57 cand am iesit din restaurant sa savurez o tigara. Ploua marut. In fata restaurantului eu, valetul si 2 soferi, dintre care unul roman pe care il chema Vasile. Vasile era nervos ca da 10 $ pe un pachet de tigari  si ca nici macar nu poate sa le savureze linistit in cladire, la o cafea, ci trebuie sa stea afara, in ploaie.

Imi amintesc cartea lui Alle Carr,  care nu a reusit sa ma lase de fumat, dar m-a invatat ceva important. Sa nu mai fumez niciodata “doar o tigara”, gandind ca nu-mi va influenta decizia anterior luata – e suficient sa ma faca sa ma reapuc.

Dar sa revenim la Vasile si la angoasa lui,  sau a mea, pentru ca in momentul ala nu era nici o diferenta intre mine si Vasile. Amandoi stateam in ploaie in fata unui restaurant din Manhattan si injuram sistemul tragand nervos dintr-o tigara.

Am terminat tigara, am scos pachetul din buzunar, i l-am dat lui Vasile, spunandu-i ca are dreptate si ca viciul nu merita sacrificiul si am intrat in restaurant.

Au urmat 3 saptamani de sevraj,  10 kilograme repartizate foarte prost pe corpul meu si senzatia ca ziua s-a lungit.

Serios, cand scoti timpii de “ hai la o tigara” iti dai seama ca tocmai ai castigat cateva ore bune pe care le poti folosi pentru orice alt viciu sau pur si simplu pentru citit.

Am redescoperit savoarea muschiului de vita in sange, am descoperit ca mancam prea sarat  si am inceput sa am o parerea mult mai buna despre vinul rosu si despre palatinul meu.

Dupa ce fumezi 20 de ani, iar la punctul culminant ardeai trei pachete de Marlboro rosu pe zi, cand te lasi de fumat ai senzatia ca ai facut o mare smecherie.  Crezi ca ai devenit un “fost fumator”,  ca ai scapat de acest viciu, care iti imputea hainele,  iti deforma gustul, te obosea  si te facea un tip respingator pentru

nefumatori.

Nu cred in categoria de “fost Fumator” pentru ca inca ma surprind uneori savurand fumul de la o tigara si ma cam tenteaza sa-mi aprind una. Dar imiamintesc ca in afara de senzatia ca ma linisteste, care e temporala, doar pana la urmatoarea tigara, nimic din ceea ce face tigara nu-mi mai place.

Stiu ca nu o sa fiu niciodata un nefumator, dar decat un fumator care miroase a tutun si care se chinuie sa fumeze pe la colturi, prefer sa raman un fumator nepracticant.

Iar luna asta fac un an de cand nu am mai practicat fumatul si cred ca e una din cele mai destepte decizii luate in ultimul timp.

Citeste si da mai departe

Am invatat ca inainte sa-i ceri unui om ceva, mai bine ii oferi tu ceva. Astfel vei primi mult mai multa sustinere cand va fi nevoie decat sa fii mereu cu mana intinsa. Nu incerc sa te conving sa fii altruist, e o utopie inutila.

Chiar daca am oferit sute de carti la necunoscuti, acasa am biblioteca mea pe care mi-am facut-o sacrificand banii de tigari in studentie si alte distractii trecatoare.

Imi amintesc ca la sfarsitul anilor ‘90 eram in Elvetia iar din prima diurna am fugit la librarie si am dat 90 de franci elvetieni pe Kotler – Marketing Management. Am citit-o si subliniat-o din scoarta in scoarta. Acum cred ca e cea mai depasita carte din biblioteca mea, dar tot nu pot sa renunt la ea pentru ca am o poveste cu cartea asta.

Saptamana trecuta am pierdut o carte, desi de obicei imi notez absolut tot ce imprumut, dar cartea asta nu aparea nici pe lista mea nici in vreo notita de a mea.  M-am distrat sa observ ca altruismul meu cultivat la Lecturi Urbane are o limita,  ca sunt carti pe care chiar vreau sa le vad venind inapoi acasa. Carti cu care am o poveste, carti care cel putin pentru mine, au suflet.

Zilele astea am stat la standul Lecturi Urbane la Gaudeamus si am vorbit cu foarte multi oameni despre povestile lor cu cartile. Un domn in etate si cu sal la gat mi-a spus: “ O carte necitita e ca o femeie nemangaiata”. Am zambit pe moment, dar cand mi-am amintit de cartea mea pierduta, m-am gandit ca poate de asta m-a parasit, pentru ca tot amanam s-o citesc.

Marti ma duc la urmatoarea editie Lecturi Urbane, ocazie cu care mi-am invitat toti prietenii si poate odata cu ei vine si cartea mea, pentru ca mi-a zis cineva zilele astea  ca:

“Daca ai dat o carte si nu mai stii cui, vino la Lecturi Urbane si poate se va intoarce la tine“.

Asa ca, draga carte, te astept marti, la ora 19, pe peron la Piata Victoriei.

Urmeaza statia Lecturi Urbane. Vino si tu.